HOME DESPRE NOI PROGRAMUL EMBA STUDIAZA CU NOI FAQ CONTACT

Prof. Dr. Perry Haan

Fost Decan al Şcolii de Afaceri
Tiffin University

Perry Haan deţine un doctorat în Administrarea Afacerilor. Şi-a obţinut diploma de doctor la Universitatea din Sarasota, în anul 2000. Deţine, de asemenea, o diplomă de Master în Administrarea Afacerilor obţinută la Universitatea Xavier în anul 1982, şi o diploma de licenţă de la Universitatea de Stat din Ohio.

Perry Haan predă şi practică marketingul de peste de 28 de ani. Este consilier al Clubului de Marketing Tiffin University, ce reprezintă o extensie a Delta Epsilon Chi, o organizaţie naţională, profesională de afaceri, din Statele Unite. ÃŽnainte de a intra în domeniul academic, a deţinut o serie de poziţii în managementul marketingului şi în domeniul serviciilor financiare. Activitatea sa ştiinţifică include cercetări în domeniile: vânzări şi managementul vânzărilor, etica marketingului, marketingul educaţiei şi al sportului. Pe lângă atribuţiile de profesor, Dr. Haan este şi decanul Şcolii de Afaceri din cadrul Univerităţii Tiffin, începând cu anul 2002.

De când s-a alăturat colectivului profesoral al Universităţii Tiffin, Dr. Haan a publicat aproximativ 25 de articole în jurnale de specilitate precum: Journal of Marketing for Higher Education, International Journal of Sports Marketing & Sponsorship şi Journal of Hospital Marketing & Public Relations. ÃŽn prezent este co-autorul unui manual de statistică.

Noutăţi


Felicitări absolvenţilor de EMBA!

Douăzeci de studenţi au primit diploma de Executive MBA de la Universitatea Ti...

Cohorta 11 te aşteaptă in Bucureşti! ÃŽnscrie-te acum!

Am dat startul înscrierilor pentru cohorta 11!
Te invităm să te alătur...

©2009 Tiffin University. Toate drepturile rezervate.